Cum este afectat oțelul inoxidabil 2205 Duplex de tratarea termică?

Tratament termic post-sudare

Cea mai cunoscută și semnificativă metodă-de îmbunătățire a microstructurii după sudare este tratamentul termic post-sudare (PWHT), care include mai multe elemente, cum ar fi temperatura de încălzire, timpul de menținere, viteza de răcire și atmosfera procesului. Precipitația intermetalice, care depinde de prezența Cr, Mo și C, este promovată de PWHT, temperatură de recoacere incorectă, gaz protector și viteză lentă de răcire. PWHT a sudurilor, în general, și a sudurilor DSS, în special, a făcut obiectul a numeroase investigații.

Conform mai multor studii, recoacerea ar trebui să aibă loc între 1000 și 1200 de grade, urmată de călirea cu apă. Unele studii au afirmat că între 1050 și 1100 de grade este temperatura ideală de recoacere pentru DSS fără precipitații intermetalice. Durata de recoacere și viteza de răcire trebuie luate în considerare în timpul PWHT. Mulți cercetători au examinat impactul timpului de recoacere a soluției și au descoperit că prelungirea perioadei de recoacere duce la scăderea rezistenței la coroziune.

 

Producerea fazelor periculoase este cauzată de viteza de răcire mai lentă care are loc după tratarea prin soluție a îmbinărilor sudate, chiar dacă viteza de răcire în timpul PWHT este un motiv semnificativ de îngrijorare. Prezența fazelor intermetalice și faza sigma, care este mai bogată în Cr și Mo, fac oțelul DSS mai susceptibil la fragilizare, ceea ce are ca rezultat scăderea calităților mecanice și rezistența scăzută la coroziune.

Pentru a preveni crearea de faze periculoase, tehnica PWHT trebuie urmată în mod corespunzător. Pe de altă parte, PWHT-ul potrivit poate crește fracția de volum de austenită, ceea ce crește rezistența la coroziune a sudurilor DSS. Acest punct de vedere subliniază importanța selectării celor mai bune setări PWHT. Doar câteva studii au fost raportate cu privire la impactul atmosferei de tratament termic asupra microstructurii îmbinărilor sudate DSS.